You are currently viewing Sistemul de evaluare de la Bacalaureat, criticat de Consiliul Național al Elevilor. Și în Dâmbovița au existat diferențe mari, după recorectarea lucrărilor

Sistemul de evaluare de la Bacalaureat, criticat de Consiliul Național al Elevilor. Și în Dâmbovița au existat diferențe mari, după recorectarea lucrărilor

Sistemul de evaluare de la Bacalaureat este criticat de Consiliul Național al Elevilor, organizație care cere măsuri pentru anul viitor în privința formării profesorilor corectori și a baremelor de notare. CNE susține că, „pentru ca elevii să poată avea șanse egale, la examenul de bacalaureat și ulterior, la înscrierea în învățământul universitar, este fundamental ca toți profesorii care fac parte din comisiile de evaluare să beneficieze de aceeași instruire și de o prelucrare mult mai aprofundată a baremului, care să cuprindă mai multe metode de rezolvare, astfel încât să nu poată interpreta diametral opus răspunsurile oferite de elevi la probele susținute, iar evaluarea să fie una obiectivă”, potrivit organizației.

Amintim că peste 54.600 de constatații au fost depuse la examenul național de Bacalaureat, potrivit datelor Ministerului Educației. Acesta este al treilea an cu cel mai mare număr de contestații din ultimii 10 ani. După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 51.646 de lucrări, ceea ce înseamnă că au fost corectate greșit.

Potrivit Inspectoratul Școlar Județean, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovabilitate a crescut și în județul Dâmbovița cu 4,39%, de la 64,21% la 68,60%. Un candidat din seria curentă, de la Colegiul Național ,,Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, profil Uman, specializarea Filologie, a încheiat probele scrise cu media 10 (zece), după ce a depus contestație la limba și literatura română, obținând nota finală 10, de la 9,30, cât primise după prima corectură.

O situație incredibilă, care ridică mari semne de întrebare în privința acurateții corecturii se înregistrează la Liceul tehnologic Pucioasa, unde procentul de promovabilitate a crescut de la ZERO, înainte de contestații, la 12,50%, după soluționarea acestora. Diferențe mari s-au mai înregistrat și la Liceul Tehnologic „Spiru Haret” din Târgoviște unde de la o promovabilitate de 4,76% s-a ajuns la 23,81%, dar și la Liceul Tehnologic Nucet, unde procentul a crescut de la 20,58% la 32,35%.

„Cu siguranță, în aceste situații se remarcă prezența subiectivității, din cauza faptului că baremele de corectare lasă loc de interpretare profesorilor. În cazul materiilor specifice profilului uman, criteriile specificate în aceste bareme nu reușesc întotdeauna să formeze aceeași imagine tuturor cadrelor didactice implicate în procesul de corectare, astfel că, în funcție de persoană, se poate considera că teza elevului se încadrează sau nu în punctaj. În cazul materiilor specifice profilului real, se întâmplă exact opusul, unde o parte din corectori nu acceptă variante alternative de rezolvare care, deși sunt corecte, nu sunt specificate în barem.

De asemenea, există și corectori care nu acordă punctaje parțiale pentru răspunsuri incomplete sau pentru pașii de rezolvare a unor exerciții. Astfel, din nou pot fi apărea discrepanțe substanțiale de punctaje între anumiți elevi, datorate strict subiectivismului creat de barem.

Totuși, în alte cazuri există și erorile umane, în momentul în care sunt introduse în sistem punctaje eronate, aspect care poate afecta viitorul elevilor în cauză. Astfel, Consiliul Național al Elevilor solicită ferm ca pentru anii următori să se ia măsuri de siguranță în acest sens, având în vedere că în această sesiune, la proba de Limba și literatura română, 300 de lucrări au avut note modificate cu peste un punct și jumătate, potrivit raportului publicat de Ministerul Educației”, transmite Consiliul Național al Elevilor.

AUTOR: F.S.