You are currently viewing Liviu Mușat: Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 cu încă un pas înainte!

Liviu Mușat: Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 cu încă un pas înainte!

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 a mai făcut un pas inainte, după cum anunță directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. Acesta a participat, ieri, la reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului.

Cu cele inca 6 domenii de interventie ale caror criterii de evaluare si selectie s-au aprobat, ajungem astfel la 15 domenii (din 28) care pot fi lansate imediat ce platforma My SMIS 2021-2027 va fi finalizata de catre MIPE.
Inca 12 domenii vor fi lansate in consultare si, speram, aprobate, pana la sfarsitul anului, asa incat toate sa poata fi accesibile potentialilor aplicanti din (maxim) primul trimestru al anului viitor.
Multumesc pt colaborare si implicare tuturor membrilor Comitetului de Monitorizare, partenerilor nostri de la Comisia Europeană, dar si colegilor mei din Agenție”, transmite Liviu Mușat.

CM PR Sud-Muntenia este structura de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a PR Sud-Muntenia 2021-2027 și a fost constituit în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1060/2021 privind dispozițiile comune. Este constituit din 33 de membri cu drept de vot, iar la ședințe pot participa membrii observatori, precum și reprezentanții Comisiei Europene – cu rol de monitorizare și consultativ. De asemenea, la reuniunile CM PRSM pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai instituțiilor administrației publice centrale și locale, precum și ai altor organizații și entități.

AUTOR: F.S.