Un bărbat în vârstă de 36 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, de magistraţii din judeţul Braşov după ce, pretinzând că este medic cardiolog, a înşelat mai multe persoane cărora le-a promis tratamente pentru diverse afecţiuni.
Bărbatul a fost dat pe mâna poliției chiar de una dintre victimele sale. Poliţiştii au identificat trei persoane pe care bărbatul le-a înşelat, de la una dintre acestea, căreia i-a promis să îi vindecă afecţiuni locomotorii, primind 7.000 de lei.
„Ancheta, pe care poliţiştii au desfăşurat-o în urma primirii unei sesizări, (…) a arătat că (n.r. falsul medic) ar mai fi înşelat anterior alte două persoane cu afecţiuni medicale, cărora le-ar fi promis vindecarea, contra unor sume de bani sau bijuterii pe care le-a şi primit de la acestea”, a precizat IPJ Braşov pentru sursa citată. În baza probelor adunate la dosar, miercuri bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. O zi mai târziu, Judecătoria Făgăraş a dispus arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Falsul medic cardiolog este cercetat, în stare de arest, pentru trei infracţiuni de înşelăciune”, informează reprezentanţii Poliţiei Braşov, citaţi de news.ro.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că falsul medic nu avea cabinet, nici nu îşi primea pacienţii într-un loc anume, ci aşa-numitele consultaţii erau, de fapt, discuţii, în cadrul cărora le promitea că poate să îi vindece de diverse boli pe care alţi medici nu le vindecaseră.
Aceleaşi surse au precizat că bărbatul nu are niciun fel de studii de specialitate, ci este cunoscut ca infractor. Anterior, el a fost condamnat pentru infracţiuni cu violenţă. Bărbatul s-a mutat din localitatea natală din judeţul Dâmboviţa în municipiul Făgăraş, iar acolo racola persoanele pe care promitea să le vindece, după care dispărea, cei care îi dăduseră bani sau bunuri de valoare nemaiputând să îl contacteze.
AUTOR: F.S.