You are currently viewing Valentin Calcan, mesaj de Ziua Contabilului: militez ca, de la o anumită cifră de afaceri, directorul economic să nu poată fi decât membru CECAR

Valentin Calcan, mesaj de Ziua Contabilului: militez ca, de la o anumită cifră de afaceri, directorul economic să nu poată fi decât membru CECAR

Camera de Comerț Dâmbovița, reprezentată președintele Valentin Calcan, a participat, ieri, la Ziua Națională a Contabilului Român, desfășurată, la Târgoviște, sub sloganul ”Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!”. A fost un bun prilej de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați din județ, premiindu-i pe aceștia în cadrul Topului local al membrilor CECCAR. Au fost recunoscute, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați, în semn de apreciere a contribuției acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului de afaceri, în interes public.

Aș vrea să vă mulțumesc foarte mult pentru buna noastră colaborare instituțională. Am spus întotdeauna că sunteți extrem de importanți și militez în continuare ca, de la o anumită cifră de afaceri, directorul economic să nu poată fi decât membru CECAR, așa cum și administratorii de companii să aibă niște competențe pe care, spre exemplu Camera de Comerț sau orice altă instituție abilitată să poată să i le dea, astfel încât să evităm problemele. Eu vă mulțumesc, vă urez La Mulți Ani! și să nu vă lăsați, să continuați cu optimizarea fiscală!”, a transmis președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan.

AUTOR: F.S.