You are currently viewing Peste 100 de ucraineni, dintre care 38 de minori, trăiesc în Dâmbovița. 13 imigranți au fost încadrați în muncă, pe raza județului

Peste 100 de ucraineni, dintre care 38 de minori, trăiesc în Dâmbovița. 13 imigranți au fost încadrați în muncă, pe raza județului

Situația imigranților ucraineni s-a aflat printre subiectele principale ale Comisiei de dialog social prezidată, ieri, de prefectul județului Dâmbovița. Asta în condițiile în care Instituția Prefectului și-a propus monitorizarea acestor cetățeni, cu ajutorul instituțiilor subordonate, cu atribuții în domeniu.

Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, la data de 17.07.2023, pe teritoriul județului Dâmbovița, se aflau 102 cetățeni ucraineni din care 38 minori, cei mai mulți fiind stabiliți în UAT Crevedia (45 cetățeni ucraineni, dintre care 20 sunt minori).

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncăa transmis că la nivelul AJOFM au fost înregistrați 41 cetateni ucraineni (4 sub 25 de ani, 26 cu vârste între 24-45 de ani și 11 persoane peste 45 de ani). Aceștia au beneficiat de servicii de medierea muncii, respectiv de informare și consiliere profesională, trei dintre aceștia fiind încadrați în muncă.

Din evidențe reiese că, în județul Dâmbovița, au fost încadrate în muncă un număr de 13 persoane, 10 dintre persoanele informate fiind încadrate direct la angajator în baza declarației pe proprie răspundere.

„Pe această tematică, în cadrul ședinței de Dialog Social a Județului Dâmbovița au fost solicitate instituțiilor publice și serviciilor publice deconcentrate, de către Instituția Prefectului Dâmbovița, următoarele acțiuni:
‼️ Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – să verifice în fiecare dintre localitățile raportate, dacă cetățenii ucraineni se află în locațiile declarate, dacă există probleme, situații sau nevoi speciale;
‼️Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița – să fie transmise către UAT-urile în care sunt localizați cetățeni ucraineni informații privind: procedura de încadrare în muncă a acestora, pliantul privind serviciile gratuite oferite de AJOFM cetățenilor ucraineni pentru încadrarea în muncă (și în limba ucraineană), pliantul/link-ul realizat pentru cetățenii ucraineni privind locurile de muncă vacante; mediile de informare unde cetățenii ucraineni pot identifica informații referitoare la locuri de muncă vacante”, informează Prefectura Dâmbovița.

AUTOR: F.S.