You are currently viewing A avut loc ședința ordinară a Colegiului Prefectural Dâmbovița! Vezi teme de pe ordinea de zi!

A avut loc ședința ordinară a Colegiului Prefectural Dâmbovița! Vezi teme de pe ordinea de zi!

COMUNICAT DE PRESĂ

Prefectul Claudia Gilia a prezidat astăzi ședința ordinară a Colegiului Prefectural care a avut pe ordinea de zi următoarele:

1. Analiza rezultatelor obținute de elevi la examenele naționale 2023 și a modului de organizare și desfășurare a acestora;

2. Informare privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute de către structurile de poliție şi I.P.J. Dâmbovița pentru prevenirea și combaterea evenimentelor în zona unităților școlare și adiacente acestora;

3. Raport privind evaluarea activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița desfășurată în semestrul I al anului 2023;

4. Intervenții sub forma de plăți directe în agricultura dâmbovițeană în cadrul Programului Național Strategic 2023-2027. Concluzii după primele 6 luni de aplicare;

5. Diverse.

În ce privește rezultatele obținute de elevi la examenele naționale de anul acesta, conducerea ISJ Dâmbovița a comunicat că Evaluarea Națională 2023 s-a desfășurat în 158 unități de învățământ organizate în 111 centre de examen din județul Dâmbovița, dintre care 30 de centre în mediul urban și 81 de centre în mediul rural. Comparativ cu Evaluarea Națională din anul 2022, când s-a înregistrat un procent al elevilor prezenți de 94,74%, prezența la ambele probe ale Evaluării Naționale de anul acesta a fost de 93,98%, reprezentând un număr de 3638 elevi. Examenul Național de Bacalaureat 2023 s-a desfășurat în 13 centre de examen din județul Dâmbovița, înregistrându-se 2875 de elevi prezenți, din totalul de 3004 înscriși, iar rata de promovabilitate a fost de 68,60%.

Prefectul Județului, doamna Claudia Gilia, a solicitat reprezentantului ISJ Dâmbovița analizarea cauzelor care au determinat rezultate mai slabe în cazul anumitor unități școlare, precum și aplicarea măsurilor necesare pentru cresterea calității procesului educațional (activități remediale, consiliere etc.)

 

Referitor la al doilea punct de pe ordinea de zi, reprezentanții IPJ au transmis că, la nivelul subunităților și Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița, în perioada anului școlar 2022-2023, au fost desfãşurate 426 de acțiuni în baza planurilor întocmite, pe linia prevenirii și combaterii delincvenței juvenile, prevenirii absenteismului școlar, prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicați elevi, verificării amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, trecerilor de pietoni din zona unităților de învățământ în mediul rural, verificării mijloacelor de transport școlar.

Lucrătorii responsabili pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic din cadrul subunităților de poliție au desfășurat activități cu caracter informativ preventiv adresate acestora la 1249 ore de curs unde au fost abordate tematici specifice de natură juridică, din care 584 în mediul urban și 665 în mediul rural, beneficiari fiind 30897 elevi, din care 14607 în mediul urban și 16290 în mediul rural.

La nivelul Biroului Siguranță Școlară, în anul şcolar 2022-2023, au fost desfășurate activități informativ-preventive în 266 unități de învățământ, din care 131 în mediul urban și 135 în mediul rural. S-au desfășurat activități cu caracter informativ preventiv adresate elevilor, la 640 ore de curs (fiind situați pe locul al șaselea la nivel național), din care 393 în mediul urban și 247 în mediul rural, având un număr total de 15411 beneficiari (10275 în mediul urban și 5136 în mediul rural).

În ce privește evoluția criminalității, în incinta şi în zona adiacentă celor 512 unităţi de învăţământ preuniversitar din județul Dâmbovița, în anul şcolar 2022-2023, au fost sesizate 94 infracţiuni, în scădere față de anul școlar anterior, când au fost sesizate 124 de infracțiuni.

Doamna Claudia GILIA, a precizat că este foarte importantă prezența forțelor de ordine în zona unităților școlare și a solicitat reprezentantului IPJ Dâmbovița derularea în continuare a acțiunilor de prevenție.

 

În cadrul celui de-al treilea punct aflat pe ordinea de zi, Raport privind evaluarea activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița desfășurată în semestrul I al anului 2023, prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la nivel județean, au fost înregistrate 15.637 de situații care au fost gestionate către Dispeceratul ISU Dâmbovița prin structurile de intervenție operative, față de 16.889 gestionate în aceeași perioadă a anului 2022.

În primul semestru al anului 2023, cele 11 subunități operative au desfășurat 9.914 de acțiuni de intervenție, față de 6.294 înregistrate în aceeași perioadă din 2022.

Din totalul acțiunilor de intervenție, echipajele din cadrul inspectoratului au executat 2578 misiuni de recunoaștere și informări la instituțiile și operatorii economici și localitățile din raioanele de intervenție, 73 exerciții cu forțe în teren pentru antrenamentul forțelor de intervenție, precum și 45 misiuni de sprijin cu diferite ocazii.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate ori evacuate 397 persoane dintre care 376 adulţi și 21 copii.

În semestrul I 2023, la nivelul zonei de competenţă, s-au produs 493 incendii, dintre acestea 293 de vegetație uscată. Se constată o scădere față de anul anterior a incendiilor de vegetație uscată, când s-au înregistrat 841 de incendii.

În ce privește activitatea de prevenire, în semestrul I al anului 2023 au fost executate 315 controale, iar în urma acestora s-au constatat 768 deficienţe, din care 15 s-au soluţionat pe timpul controalelor, iar 659 au fost sancţionate. Au fost aplicate 89 amenzi în cuantum de 184.000 lei şi 570 avertismente. Au mai fost aplicate 2 sancțiuni complementare care au dus la pierderea valabilității autorizațiilor de securitate la incendiu.

Prefectul județului a solicitat reprezentantului ISU Dâmbovița să organizeze exerciții de evacuare în situații de urgență atât în centrele pentru persoane vârstnice/cu dizabilități, precum și în școli.

Al patrulea punct de pe ordinea de zi l-a constituit prezentarea unor concluzii ale reprezentanților APIA cu privire la ”Intervenții sub forma de plăți directe în agricultura dâmbovițeană în cadrul Programului Național Strategic 2023-2027.”

Din înregistrarile existente în Sistemul Integrat de Administrare si Control, la A.P.I.A. – Centrul Județean Dâmbovița, 23.270 de fermieri au solicitat sprijin prin cererea de plată în anul 2023, pentru o suprafață agricolă de 131.428,06 ha.

Pentru fermierii care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la insituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA, se eliberează adeverinţe pentru beneficiarii interventiilor implementate de Agenţie în cadrul Campaniei curente.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Doamna Claudia Gilia, Prefectul Județului, a solicitat reprezentantului APIA o mai bună diseminare a informațiilor, precum și creșterea vizibilității asupra activității desfășurate.

În continuare, la punctul 5 – Diverse, Prefectul Județului, doamna Claudia Gilia, a solicitat reprezentanților instituțiilor care au făcut parte din comisia mixtă de verificare a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor, un raport final, care să cuprindă modul de realizare a măsurilor dispuse ce au avut termene de remediere a deficiențelor.