Copiii din sistemul de protecție își trăiesc viața cu griji, frici și anxietate. Simt că nu au putere să meargă mai departe și să lupte cu traumele emoționale. Ca să ajungă MARI, copiii din sistemul de protecție au nevoie de oameni cu suflet bun care să le devină prieteni, modele, pe care să se bazeze în momente importante din viața lor. Cu ajutorul unei rețele de voluntari în București, Dâmbovița și alte 23 de județe din țară, „Ajungem MARI” vine în sprijinul lor pentru a le oferi șansa la un viitor mai bun.
Prin acest program, se caută 1.000 voluntari pentru cei peste 3.000 de copii abandonați din județele țintă. Aceștia ar urma să-și petreacă 2 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor. Copiii au nevoie de pregătire școlară, consiliere vocațională, excursii, și mai presus de orice, de un prieten.
„Vrei o provocare în viața ta? Vrei să ieși din zona de confort? Dezvoltare personală? La noi ai parte de toate!Să fii voluntar Ajungem MARI este o mare responsabilitate, dar şi o extraordinară bucurie. Nu trebuie să ai un talent aparte, ci trebuie să faci ceva la care ne pricepem cu toții, să faci Bine. Vei lucra însă cu inimi fragile şi suflete mari, aşa că ai nevoie de empatie, de dorinţa de a avea impact în mod real și de asumarea acestei responsabilități”, transmit organizatorii.
Modulul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie durează 8 luni, din noiembrie 2023 până la finalul lunii iunie 2024. Mai multe detalii găsiți pe pagina ajungemmari.ro.
AUTOR: F.S.