Un accident de circulțaie a avut loc vineri noaptea, în județul Brăila, după ce un autocar din Republica Moldova, în care se aflau 70 de persoane, s-a izbit de o remorcă care era staționată pe marginea drumului. Peste 20 de persoane au fost rănite, fiind declanșat planul roșu de intervenție, conform Digi24.
Potrivit ISU Brăila, accidentul a avut loc imediat după miezul nopţii, la ora 00.40 a fost activat Planul rosu de intervenţie, la fata locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe din Brăila, Galaţi si Ialomiţa, dar şi două autovehicule transport victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi, relatează news.ro
Persoanele rănite au fost transportate la UPU Brăila şi UPU Slobozia, jud. Ialomita. Ceilalți pasageri din microbuz au fost transportați la Căminul Cultural din Bărăganu, de unde vor fi preluați de un alt autocar. Victimele au între 11 si 78 ani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltate si mostre biologice la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform informațiilor Digi24, autocarul din Republica Moldova se îndrepta spre Bulgaria, pentru un sejur de vacanță.














