You are currently viewing Mobilizare de proporții pentru incendiul din Crevedia, soldat cu mai multe persoane rănite!

Mobilizare de proporții pentru incendiul din Crevedia, soldat cu mai multe persoane rănite!

O explozie s-a produs sâmbătă seară la o stație GPL (gaz petrolier lichefiat) din Crevedia, pe DN1A. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.

Incendiul care a urmat exploziei de la Crevedia, județul Dâmbovița, se manifestă violent la două cisterne și o casă. Autoritățile transmit că până la acest moment sunt șase victime, cu arsuri considerabile pe suprafața corpului, care au fost duse la spital în București. Din nefericire, o persoană a murit.

Potrivit ISU Dâmbovița, arderea se manifestă cu flacără violentă la două cisterne și o casă în Crevedia.

„Până la acest moment, 6 victime vor fi transportate la spital în București cu arsuri considerabile pe suprafața corpului. Totodată, două victime (cu atac de panică, vărsături) au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgoviște.

Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflată in proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.

La fața locului a fost alocată și autospeciala transport roboți. Totodată, pentru protecția populației s-a luat măsura preventivă de evacuare, pe o rază de 300 metri

Total mijloace angrenate în intervenție:

ISU BIF – 14 autospeciale de stingere, o autospecială cu roboți, o autospecială de stingere cu pulbere și azot, o autoscară, un punct medical avansat, șapte ambulanțe SMURD, patru ambulanțe SMURD cu medic, un echipaj CBRN.

ISU DB: 6 autospeciale de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanțe SMURD , două puncte medicale avansate.

ISU PH – 3 autospeciale de stingere.