Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă noi restricţii de circulaţie din cauza caniculei. Astfel, camioanele mai mari de 7,5 tone au interdicție pe toate drumurile din cele 30 de judeţe în care se înregistrează temperaturi de foc.
Astăzi, în intervalul orar 11:00 – 20:00, sunt „restricții pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din Municipiul Bucureşti şi din judeţele: Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Bihor, Cluj, Mureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi”, se arată într-un comunicat al CNAIR.
”Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, mai precizează compania.
Fac excepţie de la restricţii transporturile de persoane, transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, transporturile poştale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transporturile pentru distribuire de carburanţi, transporturile de mărfuri sub temperatură controlată, transporturile pentru tractări vehicule avariate, transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată, transporturile de produse provenite din exploatări agricole, transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale.
AUTOR: F.S.














