You are currently viewing Sorin Ion: avem convingerea că, în curând, vom fi prezenți la prima livrare a microbuzelor electrice finanțate printre PNRR

Sorin Ion: avem convingerea că, în curând, vom fi prezenți la prima livrare a microbuzelor electrice finanțate printre PNRR

Microbuze școlare noi ajung în România, și inclusiv în județul Dâmbovița, cu câteva zile înainte de începerea unui nou an școlar. Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule destinate transportului elevilor de acasă la școală și invers au fost repartizate astăzi mai multor localități din țară în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor. Acestea au fost achiziționate de Ministerul Dezvoltării, valoarea totală a contractului de finanțare fiind de aproape 27 milioane lei.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a precizat că se așteaptă ca, în curând, să ajungă și primele microbuze electrice, finanțate prin PNRR.

„Astăzi i-am fost alături domnului ministru Adrian Ioan Veștea la predarea către beneficiari a lotului de 110 microbuze școlare achiziționate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Programul de dotare cu microbuze școlare este esențial pentru asigurarea accesului la educație al copiilor noștri și avem convingerea că, în curând, vom fi prezenți și la prima livrare a microbuzelor electrice finanțate printre PNRR”, scrie dâmbovițeanul, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.