You are currently viewing România a depus la Comisia Europeană o cerere de modificare a PNRR și de adăugare a unui capitol privind REPowerEU

România a depus la Comisia Europeană o cerere de modificare a PNRR și de adăugare a unui capitol privind REPowerEU

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, capitolul privind REPowerEU propus de România acoperă două noi reforme şi şase noi investiţii, precum şi o măsură consolidată care figura deja în plan. Reformele şi investiţiile din acest capitol sunt legate de sporirea producţiei de energie verde, de îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi de consolidarea competenţelor forţei de muncă din domeniul producţiei de energie verde, scrie Agerpres.

Modificarea planului propusă de România prevede eliminarea a patru investiţii din planul iniţial şi modificarea a aproximativ 70 de măsuri.

Cererea României de modificare a planului său se fundamentează pe necesitatea de a ţine seama de inflaţia ridicată înregistrată în 2022, de perturbările lanţului de aprovizionare şi de revizuirea în sens descrescător a alocării sale maxime de granturi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR), de la 14,2 miliarde euro la 12,1 miliarde euro. Această revizuire face parte din actualizarea din iunie 2022 a cheii de alocare a granturilor prin MRR şi reflectă rezultatul economic comparativ mai bun înregistrat de România în 2020 şi în 2021 faţă de previziunile iniţiale.

România a solicitat transferarea cotei sale din rezerva de ajustare la Brexit, în valoare de 43,2 milioane euro, către PNRR. Împreună cu granturile acordate României prin MRR şi REPowerEU (12,1 miliarde euro, respectiv 1,4 miliarde euro) şi cu împrumuturile MRR deja angajate în temeiul planului iniţial (14,9 miliarde euro), aceste fonduri aduc valoarea planului modificat prezentat la aproape 28,5 miliarde euro.

Comisia va evalua acum dacă planul modificat îndeplineşte în continuare toate criteriile de evaluare prevăzute în Regulamentul privind MRR.

Dacă evaluarea Comisiei este pozitivă, CE va prezenta o propunere de modificare a deciziei de punere în aplicare a Consiliului pentru a ţine seama de modificările aduse planului României.

Statele membre vor avea apoi la dispoziţie patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei.

Editor: I.F.A.