You are currently viewing Astăzi a fost inaugurată grădinița din Cartierul Sagricom

Astăzi a fost inaugurată grădinița din Cartierul Sagricom

Părinții cu copii de vârstă preșcolară, care locuiesc în Cartierul Sagricom nu vor mai fi nevoiți să vină cu cei mici în oraș, pentru a-i duce la grădinița. Asta întrucât astăzi, în cadru festiv, la început de an școlar, grădinița din zona ANL-urilor târgoviștene a fost inaugurată.

Grădinița complet nouă din cartierul Sagricom, utilată și dotată, și-a deschis astăzi porțile pentru copii!

Proiectul, realizat în baza parteneriatului dintre Primăria Târgoviște și Ministerul Educației Naționale, a presupus construcția unui imobil P+E, care găzduiește 3 grupe de copii, imobil cu o suprafață desfașurată de 720 mp. Sursa de finanțare a fost reprezentată de Programul Operațional Regional Axa Prioritara 10, “Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”.

Noua locație funcționează în structura Grădiniței cu program prelungit „ALEXANDRINA SIMIONESCU GHICA” și găzduiește și o grupă de creșă!

Mult succes în noul an școlar!”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

AUTOR: F.S.