You are currently viewing Lege: proprietarii de terenuri sunt obligaţi să facă lucrări pentru combaterea ambroziei, în 15 zile de la primirea unui avertisment

Lege: proprietarii de terenuri sunt obligaţi să facă lucrări pentru combaterea ambroziei, în 15 zile de la primirea unui avertisment

Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul de modificare a legii privind combaterea buruienii ambrozia, stabilind, între altele, ca proprietarii sau deţinătorii de terenuri să efectueze, până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment, lucrări de smulgere sau erbicidare a acestei plante, precum şi posibilitatea ca autorităţile locale să poată realiza aceste lucrări pe cheltuiala celor care aveau această obligaţie.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 1 din Legea nr. 62/2018.

Astfel, prin proiect este urmărită ajustarea termenelor în care proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, au obligaţia efectuării lucrărilor de întreţinere a terenurilor, raportat la perioadele de răsărire si înflorire a buruienii ambrozia.

De asemenea, este preconizată instituirea, pe de-o parte, a posibilităţii de realizare a respectivelor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea şi pe cheltuiala persoanelor în sarcina cărora este stabilită această obligaţie, iar pe de altă parte, a posibilităţii realizării acestor lucrări de către respectivele autorităţi, în cazul în care subiecţii obligaţiei legale nu o îndeplinesc de bună voie.

În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia”, arată propunerea legislativă adoptată de către deputaţi, miercuri.

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală subzistă. Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale”, conform proiectului.

Totodată, în situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa.

În plus, „în toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor”.

„Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole”, conform propunerii de lege.

Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul de lege şi astfel legea merge la promulgare.

Editor: I.F.A.