You are currently viewing Radu Popa, deputat PSD Dâmbovița: Săptămâna reformelor a venit

Radu Popa, deputat PSD Dâmbovița: Săptămâna reformelor a venit

Măsurile fiscale și cele pentru reducerea cheltuielilor bugetare menite să acopere „gaura de la buget” au fost reunite de către Guvern într-un proiect de lege, pe care Executivul urmează să își asume răspunderea în Parlament, zilele viitoare. „Săptămâna reformelor a venit”, subliniază în acest context deputatul de Dâmbovița, Radu Popa, adăugând că „e timpul să facem statul mai suplu si mai eficient. Altfel, riscul unei crize este real, pe fondul deficitului excesiv si al presiunii bruxeleze”.

„Despre reducerea consistentă a aparatului de stat s’a mai scris. Vestea bună e că premierul rămâne ferm în demersul de a desființa peste 200.000 de mii de posturi bugetare neocupate și de a reforma din temelii organizarea instituțională și funcționarea statului. Nu este deloc simplu, dar este absolut necesar! Măsura va duce la economii directe și indirecte de peste 2 miliarde de euro, anual. În pofida opoziției și cârcotelilor unora și altora, birocrația statului se va reforma. Premierul e hotărât în acest sens, iar PSD, evident, îl susține total.
Ce trebuie făcut rapid.
Desființarea celor peste 200.000 de posturi bugetare neocupate va aduce beneficii.
1) Parte din posturile vacante erau bugetate, iar eliminarea lor înseamnă că nu se mai consumă bugetul aferent.
2) Prin eliminarea posturilor vacante se va produce o reorganizare masivă a instituțiilor pentru că multe din posturile vacante serveau ca instituția să aibă în organigrama birouri (5+1 șef), servicii (7+ 1 șef), direcții (15+1director) sau direcții generale (25+1 director general).
3) În multe cazuri organigramele au fost construite doar cu șefi și cu posturi vacante sau mare parte din posturile din subordine vacante. Cu alte cuvinte, organigrame făcute pentru sinecuri. Reorganizarea instituțiilor va reduce si șefimea astfel construită.
4) În plus vor scădea cheltuielile cu bunuri și servicii, autoturisme și mobilier. Pentru fiecare post se cuantifică un necesar de bunuri și servicii aferent ( de la hârtie, pix-uri, agrafe la servicii de curățenie sau utilități folosite-apă, lumină etc.) dar și de mobilier și birotică (angajatul are nevoie de birou, computer, dulap etc.)
În fapt, acest sistem perpetuat de ani de zile era o păcăleală care le permitea câtorva mii de funcționari să fie șefi și să primească sporuri aferente unor funcții de conducere. Sunt funcții artificial create prin încărcarea schemelor de personal astfel încât unii să poată fi numiți șefi.

Nu putem să așteptăm ca doar mediul privat să suporte constrângeri. Nu e corect.
Este nevoie ca și statul să fie mai suplu și să raționalizeze cheltuieli. În acest sens, în OUG care va fi adoptat saptamana aceasta sunt și măsuri precum limitarea sporurilor la 20% maxim din salariu sau regândirea sistemului de concedii medicale, respectiv a normei de hrană care acum se acordă și în concediu”, scrie politicianul social-democrat, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.