Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet a găzduit un eveniment important pentru agricultură în general și pentru sectorul de acvacultură și pescuit din România în special – misiunea OCDE pentru acvacultură.
Desfășurat, săptămâna trecută, sub coordonarea MADR /ANPA și a Ministerului Afacerilor Externe, evenimentul a reunit în jur de 60 de participanți, instituții de cercetare, asociații de producători, de pescari și reprezentanți ai: Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Autorității de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime, Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
„A fost un bun prilej de a prezenta atât stațiunea, cât și rezultatele de cercetare și materialul piscicol conservat în banca de gene, unică în țară ca dimensiune si structură. În cadrul discuțiilor S.C.D.P Nucet a prezentat rolul strategic pe care îl are în dezvoltarea acvaculturii și pescuitului, contribuind la stimularea dezvoltării durabile, bazată pe cunoaștere și utilizare eficientă a resurselor”, transmit reprezentanții stațiunii de la Nucet.
AUTOR: F.S.