Vești bune pentru tinerele familii și, mai ales, pentru proaspeții părinți de gemeni, tripleți sau multipleți. Deputatul social-democrat, Carmen Holban, a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă a PSD Dâmbovița majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copiilor pentru fiecare copil născut din sarcină gemelară.
„Acești părinți se confruntă cu provocări financiare serioase, având nevoie de un sprijin suplimentar pentru a face față cerințelor și cheltuielilor crescute.
Până la intrarea în vigoare a acestei legi, părintele aflat în concediu de creștere copil primea o indemnizație de 1.314 lei pentru fiecare copil născut în cadrul aceleiași sarcini, în plus față de indemnizația corespunzătoare veniturilor din ultimele 12 luni din perioada de 2 ani anteriori nașterii. Aceeași procedură se aplica și în cazul în care, în timpul concediului de creștere copil, aveau loc noi nașteri. Însă, de acum înainte, suma totală pe care părinții aflați în concediul de creștere o vor primi va fi egală cu indemnizația corespunzătoare veniturilor plus încă jumătate din această sumă.
Pentru a exemplifica, să luăm cazul unei mame care are tripleți și care primește o indemnizație de 3.000 de lei. Aceasta va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 de lei, astfel încât suma totală pe care o va încasa va fi de 6.000 de lei, adică 3.000 de lei indemnizația pentru primul copil și 1.500 de lei pentru al doilea, plus 1.500 de lei pentru al treilea.
Un alt caz poate fi cel în care, pe perioada concediului de creștere a copilului, mama cu o indemnizație de 8.500 de lei naște un al doilea copil. În acest caz, ea va primi 12.750 de lei, adică 8.500 de lei pentru primul copil și 4.250 de lei pentru cel de-al doilea.
Prin majorarea indemnizației de creștere a copiilor cu 50%, Guvernul oferă o soluție reală și mai mult decât necesară, spun eu. Decizia nu numai că va aduce un suport financiar esențial familiilor în cauză, dar va avea și un impact pozitiv asupra ratei natalității în România”, a declarat deputatul Carmen Holban.
AUTOR: F.S.














