Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat că toată energia din România va fi o energie verde, începând cu 2027-2030, iar aceasta este cea mai mare oportunitate pe care o avem noi astăzi în Europa.
„Ce cred eu că înseamnă o mare oportunitate pentru România? Am fost în Germania la un mare forum economic, am fost în Statele Unite, am avut foarte multe întâlniri, dar am avut şi mai multe întâlniri în România. Oportunitatea pe care o avem noi astăzi în Europa este faptul că începând cu 2027-2030 toată energia din România va fi o energie verde. Avem o nouă lege care va trece probabil sesiunea aceasta de Parlament, cu certitudine de Guvern, pentru că deja am şi avizat la Ministerul Economiei. Vorbesc despre Legea offshore, despre potenţialul pe care Marea Neagră îl are în energii regenerabile, în energia verde.
Am văzut la firma Bosch, am vorbit cu alţi investitori din Germania care pot deveni companii nodale în România, care pot să dezvolte pe orizontal noi oportunităţi pentru foarte multe întreprinderi mici şi mijlocii din România, pe diverse domenii şi sectoare de activitate. Şi aici ar trebui să învăţăm împreună cum facem ca informaţia să ajungă mai repede la dumneavoastră şi dumneavoastră să puteţi reacţiona deopotrivă mai repede” a precizat Oprea.
„Am avut conversaţii foarte bune cu Nuclearelectrica, cu cei care sunt implicaţi în proiectul, spre exemplu, pe SME şi putem împreună să învăţăm o chestiune pe care cred eu că am uitat-o sau poate nu ne-a fost foarte aproape de foarte mult timp, aceea de a fi lideri, pentru că putem să devenim lideri regionali în energie nucleară. Este această şansă unică pentru România. Gândiţi-vă doar la faptul că suntem singurii care avem energie nucleară pe tehnologie vest de la bun început. Toţi ceilalţi din preajma noastră au numai energie cu tehnologie rusească. Este o certitudine că va trebui să fie schimbată. Cu ce? Cu noile tehnologii care vor porni din România”, a explicat ministrul Economiei.
„Dar lucrul acesta nu poate să-l facă Guvernul singur, nu poate să-l facă Camera de Comerţ şi Industrie singură, nu poate să facă nicio agenţie de atragere a investiţiilor străine sigură şi putem să-l facem doar împreună, dumneavoastră, mediul de afaceri, cu noi, cu Executivul, prin dialog. Şi acest dialog este unul structurat, solid şi astăzi am avut cel puţin trei întâlniri, două dintre ele la sediul din Calea Victoriei, împreună cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, în dialog cu mediul de afaceri, în dialogul tripartit şi cu reprezentanţii sindicatelor, pentru că avem provocări în faţă”, a adăugat el.