Seară specială, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, unde voci pline de căldură și emoție au vestit Nașterea Mântuitorului. Centru Județean de Cultură Dâmbovița a organizat un nou eveniment spectaculos, în care invitații, cete de colindători, i-au transpus pe cei prezenți în lumea satului românesc, în care Crăciunul este sărbătorit, din moși strămoși, cu bucurie, în simplitate și iubire.
„Cea mai importantă sărbătoare a iernii-Nașterea Domnului-aduce cu ea un obicei extraordinar de frumos și solemn: colindul.
Astăzi, la Muzeul de Istorie din Târgoviște a avut loc spectacolul „De Crăciun, acasă…”.
Orchestra Populară „Chindia” și invitații săi speciali ne-au introdus în atmosfera magică a celei mai frumoase perioade din an”, transmit organizatorii.
AUTOR: F.S.