Parlamentul României a ajuns dintr-o instituție fundamentală a Statului Român, care ar trebui să se bucure de încrederea și respectul cetățenilor, inclusiv al celor care îl frecventează, un adevărat teren minat, ca să nu spunem arenă de circ, deși, după ultimele ieșiri ale aleșilor neamului, am fi îndreptățiți. Printre cei care critică dur acest comportament al parlamentarilor români se află și primarul comunei Voinești, Gabriel Sandu, cunoscut pentru luările sale de poziție tranșante.

VĂ RUGĂM SĂ OPRIȚI CIRCUL!
Stimați deputați și senatori, aleși cu salarii babane și pensii speciale inamovibile, vă rog, respectuos, să vă schimbați jobul și să deveniți fotografi, cameramani sau, de ce nu, vedete pe TikTok.
Zi de zi vă bateți joc de poporul român prin comportamentul pe care îl aveți în Casa Poporului.
Veniți și luați exemplu de ședințele consiliilor județene, municipale, orășenești și comunale.
Votați bugetul României pentru anul 2024, cea mai importantă hotărâre pentru viitorul națiunii noastre. Și, voi faceți ce știți mai bine: circ! Rușine să vă fie!
Chiar veți avea curaj să cereți votul românilor în anul următor?
Ați transformat sala de plen a Parlamentului României într-un stadion, la un meci de fotbal cu multe echipe rivale.
Este adevărat că lipsesc torțele, petardele și artificiile. În rest, totul este un circ ieftin, fără spectatori.
Opriți-va! Noi nu vă mai așteptăm la vot!, scrie edilul dâmbovițean, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.














