Sptămâna Protecției Civile a continuat, astăzi, în județul Dâmbovița. Pompierii găeșteni au mers la școlile gimnaziale din Gura Foii și Mogoșani, pentru a vorbi cu elevii despre ceea ce presupun situațiile de urgență și care este comportamentul corect, în astfel de cazuri.

Copiilor le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit au putut încerca echipamentele de protecţie.
Ne bucurăm de implicarea entuziastă a tuturor copiilor și a dascălilor, în cadrul acestei activități organizată cu ocazia Săptămânii Protecţiei Civile.
Activitatea s-a încheiat cu un exercițiu de evacuare prin intermediul căruia, profesorii, personalul auxiliar și elevii au arătat că au înțeles cum trebuie să se comporte pe timpul manifestării unui incendiu sau seism.
La plecare le-am înmânat materiale informative din cadrul campaniilor naţionale de informare “Nu tremur la cutremur” şi “R.I.S.C.”, precizează ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S.














