You are currently viewing Numărul de utilizatori ai Bibliotecii Județene Târgoviște a depășit estimările

Numărul de utilizatori ai Bibliotecii Județene Târgoviște a depășit estimările

Creștere consistentă a numărului de utilizatori activi ai Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu, din Târgoviște. Potrivit managerului instituției, Agnes Erich, cifrele sunt cu mult peste estimările făcute, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Față de cifra pe care noi ne-am propus-o, 9 mii, noi am mers pe o cifră de bun simț, pornind de la ce spun statisticile, vedem o creștere consistentă, aproape de 12 mii de utilizatori activi. Trebuie să vă spun faptul că la data de 31 decembrie 2023 totalul utilizatorilor activi ai Bibliotecii era de 18.766, reprezentând 21% din populația municipiului Târgoviște, și ne-am raportat la cifra pe care ne-a transmis-o INS și anume 87.810 locuitori, dar din câte știm noi nu mai sunt 87 de mii, ci sunt în jur de 66.000 de locuitori, deci atunci procentul ar fi mult mai consistent, dar bineînțeles că ne raportăm la cifra statistică transmisă de către INS”, a precizat managerul Bibliotecii Județene, Agnes Erich.

AUTOR: F.S.