You are currently viewing Ionuț Bănică, primar Corbii Mari: acum opt ani, ne uitam în jur și nu vedeam nimic altceva decât deznădejde, oameni supărați, revoltați, triști

Ionuț Bănică, primar Corbii Mari: acum opt ani, ne uitam în jur și nu vedeam nimic altceva decât deznădejde, oameni supărați, revoltați, triști

Acum 8 ani, Ionuț Bănică intra în rândul primarilor tineri din județul Dâmbovița, cu sete parcă de muncă și schimbare. A fost un risc asumat pentru locuitorii din Corbii Mari, care l-au votat, însă pare că au ales cartea câștigătoare. Opt ani mai târziu, comuna are o nouă față și toți cei care locuiesc acolo știu că nu este vorba doar de vorbe, sau de imagine. Viața lor s-a schimbat. Acum, Ionuț Bănică vine din nou în fața oamenilor să le ceară sprijinul pentru un nou mandat și pentru continuarea proiectelor începute.

Vă salut, prieteni din comuna Corbii Mari!
Mereu mi-a fost ușor să vă vorbesc direct. Fără ocolișuri. Din tot sufletul. Să fiu sincer pentru că nu știu să fiu altfel și pentru că asta ne-a apropiat și ne-a făcut uniți. Și doar așa am reușit să ne cunoaștem atât de bine și să știm că putem avea ÎNCREDERE unii în alții. Că putem avea încredere în ceea ce ne spunem.
Au trecut 8 ani de când am luat decizia, fiind încurajat de dumneavoastră, să candidez pentru funcția de PRIMAR al comunei Corbii Mari. Și cred că ne amintim cu toții că s-a întâmplat într-un moment în care ne uitam în jur și nu vedeam nimic altceva decât deznădejde. Oameni supărați, revoltați, triști. Nimic nu mergea cum trebuie în comună și cu toții ne doream altceva. De fapt, nu ne doream nimic mai mult decât o viață normală, decentă, aici, acasă, la noi, în comuna Corbii Mari.
Și am reușit. Am reușit să construim împreună, aproape de la zero, o altă comună. Și totul a fost posibil pentru că am avut dorință, speranță, curaj și multă determinare. Am făcut totul fiind uniți iar ultimii 8 ani pot fi măsurați în Fapte Bune și în respectul pentru cuvântul dat. Am demonstrat că administrația se poate face și altfel, că investițiile din alte locuri pot apărea și la noi. Că pot fi chiar mai numeroase, mai reușite, mai bune. Astăzi, ele există și oricine le poate vedea și se poate bucura de ele. Și mă refer la:
➢ școli și grădinițe construite de la zero, reabilitate, modernizate și dotate
➢ dispensar construit de la zero și alte două modernizate
➢ rețele de canalizare finalizate, dar aflate și în faza de construcție sau în curs de implementare
➢ rețea de apă, aproape de finalizare
➢ rețele electrice modernizate
➢ drumuri și poduri reabilitate, construite, modernizate
➢ terenuri de sport și locuri de joacă
➢ iluminat public modern
Toate sunt promisiuni transformate în fapte. În FAPTE BUNE de care aveam atâta nevoie pentru a trăi decent aici, acasă, la noi, în comuna Corbii Mari. Sunt REALIZĂRI pentru care mă bucur din tot sufletul că ne-am străduit să le facem posibile. Pentru că doar așa am curajul să merg pe stradă și să vă privesc în ochi. Pentru că doar prin asemenea investiții ne putem bucura de comuna noastră, de casa noastră.
Mă uit acum în urmă și realizez că au fost 8 ani BUNI, CHIAR FOARTE BUNI, de INVESTIȚII, în care am recuperat timpul pierdut și ne-am ridicat la un alt nivel de dezvoltare, în toate domeniile.
Dar tot acum, mă uit și în viitor și îmi dau seama că perioada care urmează va fi, de fapt, cea mai puternică din punct de vedere al proiectelor #finanțate. Și spun acest lucru pentru că investițiile care urmează a fi realizate vor fi CELE MAI MARI din istoria comunei (…) pe care nici nu ne gândeam, acum 8 ani, să le dobândim.
Nu ne gândeam, deși asta este normalitatea. Asta trebuie să facă un primar bun. Asta trebuie să facă o administrație bună. Să producă rezultate. Rezultate care să se vadă în comunitate, să fie de folos cetățenilor. Sigur, munca asta nu se poate face de unul singur, ci doar cu sprijinul puternic al tuturor oamenilor de bună credință. Iar eu i-am avut mereu alături de mine pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, pe parlamentarii #PSD și echipa de consilieri locali PSD. Contează mult să te bazezi pe colegi care luptă, alături de tine, pentru obiectivele propuse.
Dar, cel mai important SPRIJIN pentru mine ați fost DUMNEAVOASTRĂ, oamenii din comuna Corbii Mari, care mi-ați fost alături, m-ați susținut și m-ați încurajat mereu să fac tot ceea ce este omenește posibil pentru comuna noastră. Şi sunt copleşit de faptul că nu aţi fost deloc puţini cei care aţi crezut în mine. Dimpotrivă. Aproape toți locuitorii din comuna Corbii Mari, într-o proporție covârșitoare, mi-ați acordat încrederea dumneavoastră, iar pentru acest lucru nu pot decât să mă înclin în fața dumneavoastră și să vă mulțumesc! Ați fost cei mai corecți observatori ai muncii noastre și m-ați ajutat să creștem împreună, să facem din comuna noastră un loc prosper pe care să-l numim, cu drag, ACASĂ. Un loc unde să ne fie drag să ne creștem copiii. Doar ÎMPREUNĂ am devenit un exemplu de dezvoltare pentru alte localități din județ și asta nu poate decât să mă facă mândru. Îmi doresc să continui ce am început pentru că știu că putem realiza și mai multe lucruri, iar comuna Corbii Mari merită și mai mult bine. Îmi asum, astfel, cu și mai multă determinare, energie, putere de muncă și dorință de a face bine, același drum și aceeași provocare și vă anunț că VOI CANDIDA PENTRU UN NOU MANDAT DE PRIMAR la alegerile din luna iunie.
În rest, sunt același om pe care-l știți. Simplu, sincer, muncitor, serios. Nu sunt arogant, nu am ambiții absurde, nu vreau să plec din comună. Așa cum știți, va urma o perioadă în care mulți vor vorbi și vor promite lucruri mărețe, multe din ele fiind doar promisiuni fără fundament. Se vor spune și multe lucruri neadevărate, doar pentru a încerca să vă obțină simpatia. Eu vă rog doar să alegeți cu grijă ceea ce credeți. Personal, v-am dovedit ce știu și ce pot face și tot ceea ce vă mai pot spune, în acest moment, este că îmi respect cuvântul dat în 2016: Nu voi pleca de la Primărie până când nu vom avea utilități complete pe fiecare stradă și uliță din comuna Corbii Mari.
CONTINUĂM ÎMPREUNĂ și mai departe!
VĂ MULȚUMESC, din suflet, tuturor și…ne vedem pe stradă!, transmite edilul.

AUTOR: F.S.