You are currently viewing Președintele PSD Dâmbovița: am refuzat 4 primari liberali care au vrut să vină în PSD, pe primarul din Mogoșani, chiar astăzi

Președintele PSD Dâmbovița: am refuzat 4 primari liberali care au vrut să vină în PSD, pe primarul din Mogoșani, chiar astăzi

În ultimele luni, nu a existat săptămână în care PSD Dâmbovița, asemeni marilor cluburi de fotbal, să nu anunțe transferul vreunui primar, de la alt partid. În cadrul unei conferințe de presă, președintele organizației, Corneliu Ștefan, a anunțat că, în total, 10 primari în funcție s-au alăturat social democraților, cei mai mulți, șapte, venind de la PNL.

Liderul PSD Dâmbovița a anunțat și că, în ultimele zile, a refuzat 4 liberali care au vrut să vină în partid, întrucât nu a existat o colaborare bună cu aceștia și nici n-au dat dovadă de dedicare pentru problemele comunităților pe care le reprezintă. Ștefan l-a dat drept exemplu pe primarul comunei Mogoșani, pe care l-ar fi refuzat chiar azi, subliniind că acesta n-a trecut pragul Consiliului Județean Dâmbovița să reprezinte interesele cetățenilor care l-au ales nici măcar când s-a împărțit bugetul, la început de an.

Am avut patru primari din partea PNL pe care i-am refuzat, pe unul dintre ei chiar astăzi, care ar fi vrut să vină să candideze din partea PSD; argumentul principal este acela că vom câștiga în acele localități, în primul rând, în al doilea rând, în acele localități avem echipe serioase, avem candidați puternici și pentru funcția de primar și pentru consilier local (…) acei primari nu au fost parteneri nu pentru mine, sau pentru Consiliul Județean, ci pentru locuitorii din acele localități. În principal, trebuia să fie un partener serios pentru acea localitate și abia apoi pentru județul Dâmbovița. Dacă tu nu vii, când împărțim bugetul, nu cred că mai ai vreun cuvânt de spus în acea localitate și vă spun și numele, la Mogoșani”, a precizat Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.