You are currently viewing „Simbolismul și lucrarea terapeutică a unor plante menționate în scrieri creștine” – Eveniment inedit la Facultatea de Teologie și Științele Educației din Târgoviște

„Simbolismul și lucrarea terapeutică a unor plante menționate în scrieri creștine” – Eveniment inedit la Facultatea de Teologie și Științele Educației din Târgoviște

În cadrul conferințelor desfășurate la Facultatea de Teologie și Științele Educației, a avut loc un eveniment inedit, prin prezența, în așezământ universitar și de zidire intelectuală, sufletească și duhovnicească, a distinselor Doamne Doctor Mihaela Gheorghiu și Ligia Mirela Georgescu, care au evidențiat, cu prisosință, legătura dintre Teologie și Medicină, dintre chemarea de medic și cea de viitor cleric și dascăl, pe baza conștiinței comune de creștin ortodox.

Deschiderea evenimentului, moderat de către Domnul Profesor Ion Marian Croitoru, a făcut-o Părintele Decan Ștefan Florea, în prezența mai multor cadre didactice ale celor două Departamente ale Facultății, a studentelor și studenților doritori de cunoaștere și de desăvârșire intelectuală și duhovnicească, precum și a celor care, veniți din București, le-au însoțit pe reputatele invitate la acest eveniment (Doamna Auditor Dănuța Copăcel, Doamna Inginer Simina Postolache, Domnul George Grigoriu, cunoscut jurnalist și realizator de emisiuni spirituale și culturale).

Prima prezentare i-a revenit Doamnei Doctor Mihaela Gheorghiu, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacologie „Carol Davila” din București, care a expus o temă inedită, intitulată „Peceți” structurale identice cu simbolurile creștine în organismul uman. Prin susținerea acestei prelegeri, Doamna Doctor Gheorghiu ne-a dezvăluit prezența simbolului crucii în trupul uman, relevarea schimbului de informații între două lumi, prefigurare a schimbului de informații între lumea de aici și cea de dincolo, mai mult, că în trupul uman se etalează uimitor o lume de simboluri, care dovedesc că omul este creat de către Dumnezeu. Astfel, Doamna Doctor Gheorghiu ne-a exemplificat, printre altele, identificarea peceții crucii și a spiralei, dar și semnificația apelor de deasupra și a celor de dedesubt, la nivelul intracelular al organismului uman, decriptându-ne limbajul sau pecețile lui Dumnezeu din om, privit ca trup și suflet, în dimensiunea lui de macro și microcosmos.

La rândul său, Doamna Doctor Ligia Mirela Georgescu, având diferite competențe medicale (Medicină de familie, Homeopatie, Acupunctură, Reumatologie, Fitoterapie etc.), a prezentat referatul Simbolismul și lucrarea terapeutică a unor plante menționate în scrieri creștine, explicându-ne, printre altele, semnificația simbiozei plante-sol, conceptul de sănătate și terapie holistică, diferite terapii holistice, precum aromoterapia și gemoterapia. Astfel, Doamna Doctor Georgescu ne-a dezvăluit importanța terapiei cu diferite părți din plante și arbori, a căror mențiune se întâlnește în diferite tradiții religioase, dar și în Sfânta Scriptură, preluată apoi și în diferite scrieri creștine, introducându-ne în universul plantelor și al arborilor cu efecte terapeutice, precum aloe vera, arborele de scorțișoară, arborele de cuișoare, arborele de tămâie, busuiocul, isopul, mărul, măslinul, migdalele, smirna, smochinul, șofranul, mâna Maicii Domnului, cedrul, vița de vie, mirtul, turmericul, angelica și untișorul. Doamna Doctor Georgescu a introdus în paleta de informații oferite precizări privind nu doar valorile nutriționale și terapeutice ale acestor plante și arbori, ci și semnificații spirituale, care explică folosirea unor esențe la prepararea Sfântului și Marelui Mir.

În prezentările lor, admirabilele invitate au dat dovadă nu doar de o bună cunoaștere a multor date științifice, ci și de un real dar oratoric, toate fundamentate, însă, pe o largă și aprofundată experiență profesională, dar și pe un atașament sincer față de valorile Ortodoxiei.

Evenimentul s-a încheiat prin vizita la Rectoratul Universității, unde oaspeții au fost întâmpinați de către Părintele Prorector Marian Vîlciu.