You are currently viewing Klaus Iohannis va primi „Oscarul de la Washington”. Radu Popa: premiul acesta instituie o nouă bornă a penibilului în activitatea publică

Klaus Iohannis va primi „Oscarul de la Washington”. Radu Popa: premiul acesta instituie o nouă bornă a penibilului în activitatea publică

The Atlantic Council, unul dintre cele mai importante think tank-uri din lume, a anunțat astăzi destinatarii premiilor pentru Leadership pe 2024, considerate „premiile Oscar de la Washington”, care vor fi acordate mâine, 8 mai, în cadrul unei gale desfășurate la Washington. Klaus Iohannis va primi, se pare, un premiu pentru „cariera sa remarcabilă, conducerea exemplară a României și pentru rolul său în leadershipul transatlantic și european”, potrivit unui comunicat al organizației.

Vestea a fost primită cu sarcasm de către deputatul de Dâmbovița, Radu Popa, care consideră acceptarea acestui premiu o nouă bornă a penibilului în activitatea publică.

Înțeleg că președinția lui Iohannis a fost atât de bună încât i se acorda un Oscar pentru „conducerea remarcabilă a României”.
Sincer, premiul acesta instituie o nouă bornă a penibilului în activitatea publică.
De ce? Pentru ca un lider politic care nu depășește 7-8-10% în nici un sondaj făcut printre votanții din țara lui nu poate accepta un premiu pentru întreaga carieră dacă nu vrea să instituie regula miștoului național.
Oare când a „condus exemplar” KWI? Când l-a numit pe Orban premier? Sau când l-a dat jos ca să-l pună pe Câțu? Cand a închis bisericile în pandemie dar a lăsat mallurile deschise? Când s-a dus în piața Victoriei cu geaca roșie sa susțină protestele contra PSD, sau când a forțat toate instituțiile statului să demită guvernul Ponta? Și aș mai avea exemple dar mă opresc aici.
Oricum, un muppets mai mare nu a avut Cotroceniul și următorul președinte va fi nevoit să facă eforturi considerabile pentru a reabilita imaginea Administrației Prezidențiale”, scrie social-democratul Radu Popa, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.