You are currently viewing Au început lucrările de renovare energetică, la Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște

Au început lucrările de renovare energetică, la Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște

Încă o unitate de învățământ târgovișteană face obiectul unor ample lucrări de renovare energetică. Este vorba despre  Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, unitate de învățământ din microraionul nr. 11 (actualul cartier Vlad Țepeș) al municipiului. Finanțarea lucrărilor, în cuantum de 12.941.748 lei, este asigurată prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Este o școală care, până în 1989, găzduia aproximativ 3000 de elevi, care învățau în 3 schimburi și care, din motive asupra cărora nu voi insista acum, se confruntă cu probleme în ceea ce înseamnă asigurarea unui număr decent de elevi, pierzându-si, din acest motiv, și personalitatea juridică ca unitate de învățământ.
Astfel, Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște face obiectul unui proiect important de renovare energetică, în cadrul căruia vor fi realizate intervenții prin care întreaga unitate de învățământ va fi termoizolată, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate echipamente alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice”, a precizat edilul.

Iar veștile bune pentru învâțământul târgoviștean, nu se opresc aici, după cum a explicat Cristian Stan.

„În afara școlii amintite, precizez că prin Planul național de redresare și reziliență, sunt deja semnate contracte de finanțare care vizează: Renovarea energetică a Scolii Gimnaziale ”Radu cel Mare”, din Târgoviște, județul Dâmbovița”, lucrările fiind în plină desfășurare, valoare investiție 8.590.922 lei, Consolidarea și renovarea energetică a Liceului Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște, județul Dâmbovița, valoare investiție peste 45.000.000 lei, ”Renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 2 din Târgoviște, județul Dâmbovița”, valoare investiție 3.631.265,10 lei, ”Renovarea energetică a Grădiniței cu program normal nr. 11 din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, valoare investiție 721.707,20 lei, Renovarea energetică a Liceului Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, județul Dâmbovița – Corp C4”, valoare investiție 4.574.639,51 lei.
Precizăm că ne aflăm în plin proces de obținere a finanțărilor pentru reabilitarea mai multor unități de învățământ, astfel încât să identificăm soluții financiare pentru rezolvarea, în mare măsură, a problemelor care mai persistă încă pe componenta de infrastructură educațională!
Astfel, în afara proiectelor amintite, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3, Grădinița cu Program Prelungit nr. 14, Școala Gimnazială ”Prof. Paul Bănică”, Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești„, Școala Gimnazială ”Vasile Cârlova”, Colegiul Economic ”Ion Ghica”, vor face obiectul unor importante lucrări de reabilitare, modernizare și extindere, finanțate atât prin PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de Granturi pentru Eficiență Energetică și Reziliență în Clădiri Publice, cât și prin Programul Operațional Regional 2021-2027 sau AFM”.

AUTOR: F.S.