You are currently viewing Bărbat din Pietroșița, pus sub control judiciar, după ce a lovit cu o bâtă o persoană din Lunca, provocându-i răni grave!

Bărbat din Pietroșița, pus sub control judiciar, după ce a lovit cu o bâtă o persoană din Lunca, provocându-i răni grave!

La data de 22 mai a.c., un  bărbat de 50 de ani, din Pietroșița, cercetat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea procurorului de caz, a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Astfel, față de acesta, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, bărbatul, în timp ce s-ar fi aflat în satul Glod, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit cu un obiect contondent (bâtă) un bărbat de 46 de ani, din Lunca, provocându-i leziuni ce au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

IPJ DÂMBOVIȚA