You are currently viewing Astăzi s-a desfășurat, la Târgoviște, etapa interjudețeană a concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Astăzi s-a desfășurat, la Târgoviște, etapa interjudețeană a concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Astăzi, 29.05.2024, Inspectoratul Școlar Dâmbovița, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului, a organizat etapa interjudețeană a concursului cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”. Competiția s-a desfășurat în municipiul Târgoviște,la sediul Liceului Tehnologic “Spiru Haret”.

La această etapă au participat 5 echipaje de copii din instituțiile de învățământ din județele Dâmbovița, Prahova și Argeș, echipaje care s-au calificat de la etapele județene.


După încheierea celor 3 probe de concurs (proba teoretică și cele 2 probe practice: transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanța de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion de obstacole, contaminat), clasamentul final a fost următorul:
La categoria liceu:
– Locul I – echipajul Liceului Teoretic „Ion Barbu” Pitești;
– Locul II – echipajul Colegiului Național „Nicolae Titulescu” Pucioasa;
– Locul III – echipajul Colegiului Național „Spiru Haret” Ploiești;
La categoria gimnaziu:
– Locul I – echipajul Școlii Gimnaziale nr.1 Poienarii de Muscel;
– Locul II  – echipajul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” Vișina.

AUTOR: F.S.