Vicepreședintele Senatului, Virgil Guran a votat, la Aninoasa în această dimineață alături de soția sa, Maria Guran. Tot în județul Dâmbovița a mers la urne și secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, care și-a exprimat opțiunea electorală, în comuna Brănești, alături de soție. Alături de familie s-a prezentat la vot, la secția nr. 4 din municipiul Târgoviște și colegul acestora de partid, Dan Alexandru Tică.

„Votul tău contează! Astăzi, fiecare dintre noi are puterea de a face o schimbare în bine pentru județul Dâmbovița, cu un vot pentru proiectele bune în plan educațional, în sfera economică, socială, culturală, turism, investiții în sectorul de sănătate și implementarea unei strategii pentru dezvoltarea durabilă a județului. Democrația este un exercițiu. Avem dreptul și obligația de a vota!
Chemăm românii la vot pentru administrații locale puternice. Îi îndemnăm pe oameni să voteze pentru fapte bune în administrația locală, pentru oameni buni în fiecare localitate, pentru reprezentarea eficientă a intereselor României la Bruxelles”, au transmis aceștia, într-un comunicat de presă remis la redacție.

AUTOR: F.S.














