You are currently viewing Corneliu Ștefan, victorie clară în fruntea CJD: am stabilit cel mai mare scor politic pe care PSD Dâmbovița l-a obținut vreodată în județ

Corneliu Ștefan, victorie clară în fruntea CJD: am stabilit cel mai mare scor politic pe care PSD Dâmbovița l-a obținut vreodată în județ

„Victorie pentru Dâmbovița și dâmbovițeni!”, anunță președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Social democratul a obținut o victorie clară și un număr record de voturi pentru președinția forumului județean, iar PSD Dâmbovița a obținut din nou majoritatea consilierilor județeni. Potrivit datelor parțiale, procentul obținut este de aproximativ 60%, ceea ce situează PSD Dâmbovița pe podiumul național al scorurilor obținute la scrutinul de ieri.

„Ieri, am stabilit cel mai mare scor politic pe care PSD Dâmbovița l-a obținut vreodată în județul nostru, dar și cel mai mare număr de voturi primite vreodată de un candidat al PSD Dâmbovița la președinția Consiliului Județean.
Mulțumesc din nou tuturor dâmbovițenilor care mi-au acordat încrederea lor pentru a continua la președinția Consiliului Județean pentru următorii patru ani.
Proiectele noastre pentru Dâmbovița corespund așteptărilor locuitorilor județului.
Împreună suntem cea mai puternică Echipă!”, transmite Corneliu Ștefan, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.