Peste 45 de mii de dâmbovițeni au fost prezenți la cele treiconcerte organizate, serile trecute, de Consiliul Județean Dâmbovița cu ocazia „Zilelor Județului Dâmbovița”. Pe scena de lângă Turnul Chindiei au urcat, anul acesta, No Mercy, Boney M Experience, Liviu Teodorescu, Andia, Vali Bărbulescu, Delia, 3 Sud Est și The Motans.
Pentru că de la an la an, organizatorii au ridicat ștacheta, pentru a patra ediție a „Zilelor Județului Dâmbovița” aceștia promit că vor depăși, din nou, așteptările tuturor.
„Promitem că și anul viitor, la ediția cu numărul 4, vom avea evenimente la fel de frumoase și vom reuși să le oferim dâmbovițenilor momente de care să se bucure și să își aducă aminte cu plăcere.
Pentru că acesta este și rostul „Zilelor Judeţului Dâmbovița” organizate de Consiliul Județean Dâmbovița! Să strângă legăturile dintre noi și să fim mândri că suntem parte a aceleiași comunități!
Vă mulțumim tuturor! Dâmbovița și dâmbovițenii merită din plin astfel de momente!”, subliniază președintele CJD, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.