Echipa națională de fotbal feminin a României s-a calificat, vineri, în play-off-ul WEURO 2025, după ce a învins Kazahstan, cu scorul de 3-0, în penultimul meci din cadrul preliminariilor. Marcatoarele „tricolore” care au înscris în disputa cu Kazahstan au fost Carp (17), Olar (40) și Iordăchiuși (60).
În partida cu Kazahstan, poarta naționalei României a fost apărată de dâmbovițeanca Andreea Părăluță. Portărița a evoluat toate cele 90 de minute ale întâlnirii de pe Almaty Ortalyk Stadion.
Înaintea disputei de vineri, România mai avea nevoie de doar un punct pentru accesul în play-off-ul WEURO 2025. România conduce detașat clasamentul grupei din preliminarii, cu maximum de puncte, 15. În ultimul joc din preliminarii, România va înfrunta marți, 16 iulie, pe arena „Arcul de Triumf” din București, naționala Armeniei.
M.I.