You are currently viewing Reprezentantele OFSD Dâmbovița au participat la „Reuniunea Femeilor Social-Democrate alese primar pentru mandatul 2024-2028 și a activului OFSD”

Reprezentantele OFSD Dâmbovița au participat la „Reuniunea Femeilor Social-Democrate alese primar pentru mandatul 2024-2028 și a activului OFSD”

Începând de vineri, reprezentantele organizațiilor OFSD din toată țara au participat la „Reuniunea Femeilor Social-Democrate alese primar pentru mandatul 2024-2028 și a activului OFSD”, eveniment care a avut loc în stațiunea Neptun din județul Constanța. La întâlnire au fost prezente și reprezentantele OFSD Dâmbovița.

Pe parcursul celor trei zile, am discutat despre rezultatele alegerilor locale din iunie, precum și despre alegerile parlamentare și prezidențiale care vor avea loc în curând. Alături de doamnele ministru Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, și Natalia Intotero, ministrul Familiei, precum și de doamna secretar general al OFSD România, Maria Lazăr, am punctat în același timp responsabilitățile celor 107 colege din țară care au fost desemnate primar pe data de 9 iunie.
Din această perspectivă, PSD Dâmbovița a ocupat un binemeritat loc I în ierarhia națională a rezultatelor votului politic, cu un procent de 58,94%. Acest procent a fost susținut atât de cele trei primărițe de comune din județul nostru, care au câștigat un nou mandat în fruntea comunelor lor, Nucet – Bărboiu Luisa-Mariroara, 82,66%, Bilciurești – Stoican Adina, 61,71%, și Vlădeni – Poșircă Maria, 67,6%, cât și de doamnele și domnișoarele care au acces într-un număr foarte mare în consiliile locale din aproape toate localitățile dâmbovițene.
Și, pentru că rezultatele politice se datorează lucrurilor făcute cu responsabilitate în administrație, ieri am vizitat comuna Cumpăna, localitate unde doamna primar Maria Gâju a reușit să finalizeze proiecte extrem de utile comunității pe care o conduce. Cumpăna dispune acum de un centru medical modern, iar Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” oferă cele mai bune condiții de studiu. De asemenea, baza sportivă și Grădinița „Rază de Soare” din comună sunt alte două investiții implementate cu succes de colega noastră.
Au fost trei zile pline în care am stabilit, de asemenea, ceea ce avem de făcut în perioada următoare pentru a obține rezultate la fel de bune și la alegerile parlamentare și prezidențiale”, transmite deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.

AUTOR: F.S.