Moment istoric pentru patrimoniul românesc. Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, dar și Frontierele Imperiului Roman – Dacia au fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Complexul realizat de Brâncuși, construit între 1937 și 1938 în memoria românilor care au murit apărând orașul Târgu Jiu în timpul Primului Război Mondial reprezintă un punct de cotitură în istoria sculpturii monumentale și a artei publice, notează Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor în proiectul de decizie.
„Un pas important pentru patrimoniul românesc!
Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, format din ”Masa Tăcerii“, ”Aleea Scaunelor“, ”Poarta Sărutului“ şi ”Coloana fără Sfârşit“, conceput şi realizat de către Constantin Brâncuşi în perioada 1937-1938, a primit recunoaștere internațională.
Cel de-al doilea dosar care a primit acceptul pentru Lista UNESCO vizează Frontierele Imperiului Roman – Dacia”, precizează vicepreședintele Senatului, Virgil Guran.
Frontierele Imperiului Roman – Dacia, lungi de peste o mie de kilometri, reprezintă cel mai mare segment al Frontierelor Imperiului Roman, ce cuprinde sectoare terestre și fluviale pe care se găsesc amplasări de instalații militare romane.
Pentru acest obiectiv, România a depus dosarul de nominalizare anul trecut, în contextul în care alte situri din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Germania, Austria, Țările de Jos și Slovacia erau deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial.
AUTOR: F.S.














