După-amiaza de luni a fost una perfectă pentru Chindia Târgoviște! Formația dâmbovițeană a reușit prima victorie din campionat. Pe teren propriu, în fața a câteva sute de spectatori, Chindia a învins cu 2-1 pe CSC Șelimbăr, echipa revelație a sezonului precedent din Liga 2.
În meciul de astăzi, Șelimbăr a deschis scorul, rapid, în minutul 11, prin Bucuroiu. Pentru Chindia a egalat Daniel Florea, în minutul 20. Târgoviștenii și-au asigurat primul succes al sezonului în actul secund, în minutul 58, în urma golului marcat de Cosmin Atanase, un jucător achiziționat în această vară de la Unirea Slobozia.
Succesul de astăzi este primul pentru antrenorul Marian Vătavu la timona roș-albaștrilor. În partida cu Șelimbăr, Chindia a început jocul într-o formulă de echipă alcătuită din Contra – Martac, Sabău, Dinu, Ioniță – Șerban, Tache (69 R. Mihai), Petre, Pesic (56 Atanase)- Florea (90+4 Danu), Zivkovic (56 Grubac).
În urma succesului cu Șelimbăr, Chindia a urcat pe locul 14, cu 3 puncte acumulate, după trei meciuri disputate. Etapa viitoare, în deplasare, dâmbovițenii vor înfrunta Unirea Ungheni, echipă nou-promovată din Liga 3.
M.I.














