You are currently viewing Mâine va avea loc, la Craiova, jurizarea pentru Muntenia și Oltenia a Galei Premiilor „Directorii anului”

Mâine va avea loc, la Craiova, jurizarea pentru Muntenia și Oltenia a Galei Premiilor „Directorii anului”

Mâine, la Craiova, 18 directori de școală din regiunea de Sud a țării (județele din Muntenia și Oltenia) intră în etapa de jurizare regională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului, organizată de AVE (Asociația pentru Valori în Educație). În premieră, AVE a introdus, în procesul de jurizare, o etapă la nivel regional, în care sunt implicați reprezentanți ai companiilor de top din România, prezente în regiune, ai sectorului neguvernamental, ai inspectoratelor școlare, elevilor sau mass-media. Structura celor trei comisii de jurizare regionale este personalizată în funcție de categoria de premiu, iar membrii fiecărei comisii vor puncta individual fiecare director în cadrul unui interviu de 60 de minute, care se va desfășura fizic sau online.

Astfel, din cei șase finaliști regionali pentru cele trei categorii de premiu – Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse – directorul care va obține punctajul cel mai mare va ajunge în etapa de jurizare națională. Vor fi trei câștigători ai etapei de jurizare regională de la Craiova, care vor accede în faza națională alături de directorii desemnați câștigători în celelalte trei orașe în care vor avea loc jurizări regionale: Galați, Oradea și Cluj-Napoca.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului reprezintă ocazia de a demonstra că directorul de școală este un vector de schimbare care oferă un impuls vital comunității educaționale, fiind și o sursă de inspirație pentru alți directori. Cu fiecare ediție a Galei, AVE facilitează parteneriate între școli și companii, școli și ONG-uri și amplifică impactul educației în viața fiecăruia, dincolo de spațiul imediat al școlii, transmit organizatorii.

Decernarea premiilor celei de-a opta ediții a Galei va avea loc pe 24 octombrie, la Opera Națională București, când vor fi premiați 4 directori de școală pentru categoriile Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse, precum și marele premiu, Directorul Anului 2024.

Titlul de Directorul Anului 2024 se acordă unuia dintre finaliștii primelor 3 categorii de premii, care depășește nivelul așteptat al unei categorii și îndeplinește criterii transversale: are o viziune clară asupra direcției în care conduce unitatea de învățământ, dă dovadă de creativitate, abilități de comunicare și negociere, reziliență în fața provocărilor, este un lider inspirațional, știe să își motiveze echipa și să creeze un mediu de învățare bun pentru adulți și pentru elevi.

Premiul acordat fiecărei categorii va fi de 3.500 de euro, sumă care are ca scop susținerea directorilor în proiectele pe care le au în derulare în cadrul școlii sau pentru a demara un nou proiect, dar și un loc asigurat în cadrul Programului de Transformare a Școlilor din România, coordonat de AVE.

AUTOR: F.S.