Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie la sfârșit de săptămână, astfel încât cetățenii, care vor participa la evenimentele publice, să petreacă în condiții de siguranță.
Jandarmii vor fi prezenți în trei localități unde vor avea loc manifestări cultural-artistice, tradiționale și sportive, astfel:
– în perioada 12 – 15 septembrie a.c., la Târgul Anual Titu 2024 (Hagioaica, pe DJ 701 A – drumul care face legătura între satele Hagioaica și Dâmbovicioara), cu ocazia sărbătoririi religioase „Înălțarea Sfintei Cruci”;
– vineri, 13 septembrie a.c., începând cu ora 17:00, la meciul de fotbal din Liga a 3-a dintre echipele ACS Urban Titu – CS Tunari, ce se va disputa pe stadionul din incinta Bazei Sportive Hagioaica;
– sâmbătă, 14 septembrie a.c., la Târgul tradițional din comuna
Cornești (islazul din satul Postârnacu), ocazionat de sărbătoarea religioasă „Înălțarea Sfintei Cruci”, precum și la „Ziua Comunei I.L. Caragiale” (islazul comunal Ghiculești).
Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, pentru desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță, precum și prevenirea faptelor antisociale.
Pe această cale, adresăm celor care vor fi prezenți la aceste evenimente următoarele recomandări preventive:
– să respecte măsurile stabilite de organizatori și ale structurilor de ordine publică;
– să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
– să sesizeze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile deordine și siguranță publică aflate în misiune.