You are currently viewing O femeie a fost rănită într-un accident rutier în afara comunei Lungulețu! 

O femeie a fost rănită într-un accident rutier în afara comunei Lungulețu! 

În dimineața de 12 octombrie a.c., în jurul orei 06:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara comunei Lungulețu.

În urma deplasării la fața locului și din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 31 de ani, din localitate, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule rutier format dintr-un tractor și o remorcă, pe drumul județean 711A, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din comuna Odobești.

În urma impactului, o femeie de 48 de ani, pasageră, a fost rănită.

În plus, din verificările efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 31 de ani are permisul de conducere anulat, iar, în urma testării cu aparatul etilotest a acestuia pentru depistarea consumului de alcool, a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

IPJ DÂMBOVIȚA