Rapiditatea cu care timpul se încăpățânează să alerge, schimbările bruște de vreme, capriciile unui oraș semi-aglomerat, sunetul mașinilor aflate la semafor, oamenii, căldura casei, ceaiurile pe care nu le poți bea fierbinți, lumânările parfumate, dovleacul copt, poeziile, singurătatea, tumultul interior, programările la care nu ajungi niciodată, oamenii, crizantemele ofilite, gândurile din miez de noapte, amintirile legate de plajă, mirosul frunzelor, melodiile triste, falsa concluzie că așa a fost să fie, dorința schimbării, cerul, plimbările de dimineața, terapia prin condus, terapia și atât, oamenii, cămășile din mătase, privirile furate, sărutările uitate, cunoștințele din liceu, cafeaua amară, dorul, dragostea, oftatul, ochii verzi, unghiile roșii, ambivalența unei femei prea răsfățate, puterea ei de a cuceri, în fiecare zi, lumea, pantofii stiletto, fotografiile vechi, cărțile ale căror fraze sunt subliniate cu pix negru, oamenii, mersul trenurilor, norii, dulcele miros al persoanei iubite, mâinile tremurânde, glasul care se chinuie să nu se dea de gol – îți vine să plângi, haosul interior, desenele făcute de avioane, hârtiile mototolite, măruntul, tutun în fiecare geantă, buzunarele găurite, bomboanele mentolate, aperol, oamenii, fatalitatea.

“Rânjit. Da. Uneori. Alteori doar ciufut.”

“Uneori când erai ciufut, mă supăram. Alteori te făceam să râzi. Cred că depindea de cât de ciufută eram și eu. Dar știu că cel mai tare îmi plăcea să te fac să râzi.”

“Îmi este atât de dor să râdem împreună imediat după ce am fost ciufuți.”

Ținutul de mână, plimbările nocturne în parc, ceaiul instant, inelele mele, brățările tale, zâmbetul ștrengar, vocea gravă, zecile, sutele, miile de țigări arse, necunoștința cu care ne-am îndrăgostit, gustul amar, prăjiturile cu nucă, tu, parfumul pe care încă continui să mi-l recumperi, mi-e dor de cum miroși, ipocrizia, magicul, sublimul, extraordinarul, dualitatea, impresia, cearta, poezia, stelele, adidașii, tricoul alb cu scris galben și roșu, tricoul alb cu roșu, casa care a rămas prea mare, tu, oamenii noi, experiențele, teama, depresia, dușurile lungi, ordinea lucrurilor, haosul lor, zâmbetul, rujul, mesajele, secretele, sfârșit de martie – început de aprilie, acum octombrie.

Oare mă citești?

Rigla și compasul, nepriceperea mea la matematică, excelența în a ajuta oamenii, măiestria cu care mi-au fost așezate trăsăturile pe față, ceasurile fără baterie, condusul haotic, muzica tare, eu, cea mai a mea ființă dintre toate ființele, atestatul din clasa a douăsprezecea, faptul că sunt exact așa cum trebuie să fiu, dorința de a fi și mai bine de atât, teama de a nu mă schimba prea mult – n-aș vrea să nu mă mai recunoști.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște