La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 23:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean 711, în localitatea Lazuri, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Comișani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere, iar autoturismul nu este înmatriculat.
De asemenea, în urma testării efectuate pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, a fost indicat un rezultat cu valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice de la spital.
În baza probatoriului administrat de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
La data de 14 octombrie, conducătorul auto a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Precizăm că bănuitul deja se afla sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile într-o cauză penală privind săvârșirea acelorași infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
IPJ DÂMBOVIȚA