Concursul de intrare în rezidențiat 2024 este programat pentru data de 17 noiembrie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Examenul se va desfășura în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.
Înscrierile pentru concurs se fac prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, respectiv prin ministerele cu rețea sanitară proprie, în perioada 9—22 octombrie 2024.
Dosarul de înscriere a candidatului va conține următoarele documente:
a) cererea de înscriere la concurs, în care se vor menționa:
(i) numele candidatului, inițiala/inițialele tatălui, precum și toate prenumele candidatului înscrise în buletinul, cartea de identitate, pașaportul, permisul de ședere cu care se va legitima la intrarea în sală, aflat în termen de valabilitate;
(ii) centrul universitar și domeniul pentru care concurează;
(iii) acordul pentru folosirea numelui și pentru afișarea rezultatului pe internet;
(iv) declarație de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv că datele vor fi tratate confidențial, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările și completările ulterioare;
b) copia buletinului, cărții de identitate, pașaportului (paginile din care reies numele și prenumele candidatului, precum și data nașterii), respectiv a permisului de ședere pe teritoriul României, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate;
c) copia legalizată a diplomei de licență de medic, stomatolog (medic dentist) sau farmacist. Absolvenții promoției 2024 pot prezenta, până la eliberarea diplomei de licență, copia legalizată a adeverinței privind promovarea examenului de licență;
d) adeverința (original) eliberată de unitatea în care este încadrat, din care să reiasă specialitatea în care este confirmat și tipul contractului individual de muncă, numai pentru rezidenți și specialiști;
e) certificatul medical (original) privind starea de sănătate, eliberat de unitatea sanitară teritorială desemnată de direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, în care se precizează că este apt/inapt din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic) pentru exercitarea activității în domeniul pentru care candidează. Potrivit DSP Dâmbovița, în județul nostru, aceste documente pot fi obținute de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și de la Spitalul Municipal Moreni;
f) copia actelor doveditoare (certificat de căsătorie etc.) privind schimbarea numelui față de numele înscris în diploma de licență, dacă este cazul;
g) chitanța de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este stabilită de Ministerul Sănătății și se achită în contul ministerului, care va fi indicat prin anunțul de concurs.
(2) Persoanelor care nu își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal le vor fi respinse dosarele de concurs.
(3) Candidații care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului la orice direcție de sănătate publică, având asupra lor și documentele în original, în vederea certificării.
AUTOR: F.S.