Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a ajuns miercuri dimineaţa în Rusia, pentru a asista la summitul BRICS din Kazan, au anunţat autorităţile locale pe rețeaua Telegram, preluate de AFP.
El a fost întâmpinat la sosirea la Kazan de Farid Muhametşin, preşedintele parlamentului republicii autonome Tatarstan.
Kremlinul a anunţat o întrevedere care ar avea loc joi, între Antonio Gutteres și Vladimir Putin, în timpul căreia se va discuta despre Ucraina. Va fi prima întâlnire directă între cei doi, din aprilie 2022 – la două luni după declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei.
La Kazan, „secretarul general al ONU își va reafirma poziţiile sale binecunoscute asupra războiului în Ucraina şi condiţiile pentru o pace justă fondată pe carta şi rezoluţiile Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional”, a subliniat, marţi, unul dintre purtătorii săi de cuvânt, Farhan Haq.
BRICS a fost înființat în 2009 de patru țări – Brazilia, Rusia, India și China. În 2010 s-a alăturat Africa de Sud.
În 2024, șase noi țări s-au alăturat BRICS, extinzând grupul și consolidându-i influența globală – Argentina, Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Editor: IFA

















