You are currently viewing Purtător de cuvânt PSD Dâmbovița: Îi sfătuim pe liberali să dea dovadă de puțină decență; patru ani nu au făcut nimic, iar acum când ies în fața dâmbovițenilor mint

Purtător de cuvânt PSD Dâmbovița: Îi sfătuim pe liberali să dea dovadă de puțină decență; patru ani nu au făcut nimic, iar acum când ies în fața dâmbovițenilor mint

Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe să se condimenteze, în județul Dâmbovița, pe măsură ce de o parte și de cealaltă a eșichierului politic sunt lansate diverse acuzații, materiale de promovare a candidaților și a proiectelor fiecărui partid în parte. Iar când unii își atribuie merite pe care ceilalți la cataloghează ca nemeritate, în cel mai bun caz, atunci vedem poziții, ca cea exprimată de purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma, în conferința de presă de astăzi. Pe scurt, social-democratul îi acuză pe foștii colegi de coaliție că după ce patru ani nu au făcut nimic, acum ies în fața dâmbovițenilor și mint.

În urma discuțiilor pe care le avem cu oamenii, mai aflăm ce mai spun contracandidații noștri, de la celelalte partide, cu ce se laudă, cu ce vin în fața dâmbovițenilor. Nu mică ne-a fost mirarea, surpriza, să aflăm că liberalii au, în momentul de față, în Parlamentul României, deputați și senatori! De ce spun asta? Pentru că patru ani de zile au fost inexistenți, nu au făcut absolut nimic pentru județul Dâmbovița, în schimb se laudă prin pliante și postări pe rețelele de socializare, că au reușit să facă foarte multe lucruri pentru dâmbovițeni.

Dintr-un astfel de material distribuit în județ, aflăm că PNL-ul a adus în Dâmbovița peste un miliard de Euro. Am încercat să ne dăm și noi seama cum și unde sunt acești bani, unde au fost investiți, care sunt numele proiectelor unde se duc aceste sume.

Vedem și că, la secțiunea „Realizări”, PNL Dâmbovița și-a trecut finalizarea proiectelor de modernizare a DN71 Târgoviște – Sinaia, extinderea la patru benzi a DN71 Bâldana – Târgoviște, și lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana – Titu, proiecte deblocate de guvernarea liberală. Dacă-mi aduc bine aminte, imediat cum s-a instalat domnul Drulă, în funcția de Ministru al Transporturilor, secondat de conducerea PNL Dâmbovița, primul lucru pe care l-a făcut a fost să scoată de pe lista de finanțări și să taie modernizarea drumurilor naționale din județul Dâmbovița; asta a uitat să spună conducerea PNL.

Totodată, PNL Dâmbovița susține că s-a implicat foarte mult în dezvoltarea turismului dâmbovițean, reabilitarea stațiunii balneo-climaterice Pucioasa, dezvoltarea zonei montane Padina – Peștera. Eu mă mir că știu unde sunt pe hartă aceste locuri și au fost în stare să pună un pin și să spună: da, stațiunea Padina este în munții dâmbovițeni. Îi sfătuim să dea dovadă de puțină decență…patru ani nu au făcut nimic, iar acum când ies în fața dâmbovițenilor mint, iar oamenii nu mai știu ce să creadă” a transmis social-democratul.

AUTOR: F.S.