Unul dintre cele mai ambițioase proiecte pentru sănătatea dâmbovițenilor asumate pentru urmării ani de PSD Dâmbovița, prin reprezentanții săi la nivel central și județean este construcția noului Spital de Pediatrie din Târgoviște, o investiție cu impact major, în valoare de 125.000.000 lei. Deputatul social-democrat, Carmen Holban, a precizat într-o conferință de presă că sprijină această inițiativă vitală în regiunea noastră, care ar urma să fie construită pe locația fostului Spital de Boli Infecțioase.
„Spitalul pe care dorim să îl facem, în Târgoviște, împreună cu Consiliul Județean, Spitalul de Pediatrie, este o necesitate și o oportunitate pentru dâmbovițeni. Astfel, proiectul respectiv, se va întinde pe o suprafață de aproximativ 4.000 mp și va include 70 de paturi, un ambulatoriu integrat de pediatrie, unitate de spitalizare de zi, unde vor fi 4-6 paturi, dotare cu personal adecvat, specializat, astfel încât condițiile de sănătate din județul Dâmbovița, pentru copii noștri, să fie la standarde ridicate”, a precizat deputatul, Carmen Holban, candidat al PSD Dâmbovița pentru un nou mandat, în Parlamentul României.
AUTOR: F.S.