You are currently viewing CCR a stabilit că este neconstituţională legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanță doar elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat

CCR a stabilit că este neconstituţională legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanță doar elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat

Curtea Constituţională a României (CCR) s-a pronunțat, joi, pe o chestiune care privește elevii care primesc bursă de performanță.  Astfel, CCR a stabilit, joi, că este neconstituţională legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanță. doar elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma „de stat” din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011, anterior modificării prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 şi prorogarea unor termene.

În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma ‘de stat’ din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 permite acordarea bursei de performanță. doar cu privire la elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învăţământ particular sau confesional, discriminare contrară art. 16 alin. (1) raportat la art. 32 şi art. 49 din Constituţie„, explică judecătorii constituţionali.

În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma ‘de stat’ din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 permite acordarea bursei de performanță doar cu privire la elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învăţământ particular sau confesional, discriminare contrară art. 16 alin. (1) raportat la art. 32 şi art. 49 din Constituţie„, explică judecătorii constituţionali.

Editor: IFA