Victoria lui Donald Trump în SUA ar putea avea un impact major asupra României, inclusiv asupra climatului politic, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare care bat la ușă. Efectul de undă al alegerii americanilor ar putea influența atât strategia partidelor politice, cât şi percepțiile alegătorilor. Potrivit fostului premier, Victor Ponta, victoria lui Trump este o eliberare pentru alegătorul român, care, pentru prima dată după 20 de ani, poate alege în sfârșit președintele dorit, nu cel dictat de factori externi, așa a cum s-a tot întâmplat, în opinia social-democratului.
„Am reapărut în activitatea politică cu niște obiective pe care le susțin, dincolo de județul Dâmbovița. Iar primul dintre acestea este ca, după 20 de ani, să aibă voie românii să-și aleagă președintele. Și după ce s-a întâmplat în America, eu cred că este pentru prima dată, când avem voie să-l alegem noi (…) cred că e un semnal și pentru România: aveți voie să vă alegeți președintele, nu mai stați după noi, să vă spunem noi, alege-ți-l pe Băsescu, sau pe Iohannis, alegeți-vi-l, și alegeți pe cineva care pune România pe primul loc, sigur, în contextul european, în contextul NATO…am înțeles că n-am avut voie până acum, dar acum avem voie, iar pentru mine asta este extrem de important (…) acum nu ne mai ține nimeni în genunchi, trebuie doar să vrem să ne ridicăm în picioare”, a precizat Victor Ponta, în conferința de presă a PSD Dâmbovița, de astăzi.
AUTOR: F.S.