Elevii, studenţii şi studenţii-doctoranzi înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din altă ţară vor beneficia de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți, de Camera Deputaţilor, for decizional. De asemenea, absolvenţii facultăţilor de Medicină, Stomatologie și Farmacie vor beneficia de asigurare medicală fără plata contribuţiei încă şase luni de la absolvirea facultăţii.
Proiectul modifică, în acest sens, art. 224 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi art. 154 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi, ucenici sau studenţi, respectiv în cazul studenţilor-doctoranzi, înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ liceal/şcoală profesională sau instituţie de învăţământ superior, după caz, acreditată, din altă ţară.
Şi absolvenţii facultăţilor de Medicină, Stomatologie și Farmacie vor beneficia de asigurare medicală fără plata contribuţiei încă şase luni de la absolvirea facultăţii.
Mai exact, conform textelor adoptate, vor beneficia de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei:
- copiii până la vârsta de 18 ani;
- tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor;
- ucenicii sau studenţii;
- absolvenţii facultăţilor de medicină, stomatologie, farmacie, dar nu mai mult de 6 luni de la absolvirea facultăţii;
- studenţii doctoranzi;
- persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti.
Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat în aprilie 2023.
Editor: IFA