Silviu Prigoană, om de afaceri și fondatorul Realitatea TV, a murit astăzi în timp ce se afla la masă la un restaurant cunoscut de lângă Bran (cartierul Șimon). Există două ipoteze cu privire la decesul său – fie s-a înecat cu mâncare, fie a suferit un atac de cord.
În jurul orei 14:00 a fost apelat numărul de urgență 112, însă medicii veniți la fața locului nu au mai putut să-l salveze, deși l-au resurcitat timp de 45 de minute. După ora 15.30 resuscitarea a fost încheiată și puțin înainte de ora 16.00 a fost declarat decesul. Conform medicilor, pacientul avea antecedente cardiace și neurologice.
Sunt două ipoteze luate în calcul – fie că ar fi făcut un infarct, având în vedere antecedentele cardiace ale acestuia, fie că s-ar fi înecat cu mâncare, deși prima evaluare medicală nu pare să confirme a doua variantă. Va fi făcută o expertiză medicală, pentru că și poliția verifică acum ce s-a întâmplat, e o procedură normală atunci când vorbim de o persoană care moare într-un spațiu public.
Conform IPJ Brașov polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. Echipajul ambulanței care a sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, s-a declarat decesul.
„În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.”
Editor: IFA