You are currently viewing Dosar penal pentru un bărbat din Dobra, acuzat de furt calificat!

Dosar penal pentru un bărbat din Dobra, acuzat de furt calificat!

La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. Poliție Rurală Băleni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, de 32 de ani, din comuna Dobra, cu privire la faptul că i-ar fi fost furată o drujbă.

În urma cercetărilor efectuate, la data de 11 noiembrie a.c., polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat, din comuna Dobra.

Astfel, s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 9 noiembrie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza localității Mărcești, ar fi sustras o drujbă dintr-un motocultor care era staționat, în dreptul unui imobil.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

IPJ DÂMBOVIȚA